ANUNŢ
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului României Nr. 1336 din 28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, modificată şi completată prin H.G. 1027 / 2014.
Având în vedere adresa I.S.J. Hunedoara nr. 3869/01.10.2024
Liceul ”Prof. Bora Tit Liviu” Baru
organizează concurs pentru ocuparea postului vacant:
DENUMIREA POSTULUI: 1 post secretar, perioadă determinată
NIVELUL POSTULUI: execuție
GRADUL/TREAPTA PROFESIONALĂ: secretar – I, studii superioare
STRUCTURA: personal didactic auxiliar
DURATA TIMPULUI DE LUCRU: 8 ore/zi, 40 ore/săptămână
PERIOADA: determinată
A. CONDIŢII GENERALE DE PARTICIPARE la concurs:
Condiţiile generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/08.11.2022
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
B. CONDIŢII SPECIFICE DE PARTICIPARE LA CONCURS:
a) studii superioare absolvite cu diploma de licență;
b) vechime in specialitatea studiilor necesare exercitării funcției minim 6 ani și 6 luni;
c) cunoștințe de operare PC, Microsoft Word, Excel, Internet
C. Concursul constă în proba scrisă, proba practică şi interviu;
Organizarea si desfăsurarea concursului va avea loc la sediul Liceului „Prof. Bora Tit Liviu” Baru, sat Petros, nr. 163
D. ORGANIZAREA CONCURSULUI
Data publicării: 08.10.2024
Organizarea şi desfăşurarea concursului are loc la sediul Liceului ”Prof. Bora Tit Liviu” Baru, sat Petros, nr. 163 după următorul calendar:
• Depunerea dosarelor de înscriere – 09.10-15.10.2024
• Afișarea rezultatelor selecției de dosare: 16.10.2024, ora 14.00;
• Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatele selecției dosarelor: 17.10.2024, ora 12.00;
• Afișarea rezultatelor la contestații: 18.10.2024, ora 10.00;
• Proba scrisă – 22.10.2024, ora 9.00
• Afișarea punctajelor obținute la proba scrisă – 22.10.2024, ora 14.00
• Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatele probei practice până în data de 22.10.2024, ora 16.00;
• Afișarea rezultatelor la contestații: 23.10.2024, ora 14.00;
• Proba practică – 24.10.2024, ora 9
• Afișarea punctajelor obținute la proba practică – 24.10.2024, ora 12.00;
• Termen limită de depunere a contestațiilor cu privire la rezultatele probei de practice: 24.10.2024, ora 16.00;
• Afișarea rezultatelor la contestații: 25.10.2024, ora 10.00;
• Interviu – 28.10.2024, ora 9.00;
• Afișarea punctajelor obținute la interviu – 28.10.2024, ora 12.00;
• Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatele probei de interviu până în data de 28.10.2024, ora 14.00;
• Afișarea rezultatelor finale 29.10.2024, ora 16.00.
Proba scrisă constă în testarea cunoștințelor candidatului conform bibliografiei; Durata probei – 2 ore
Proba practică constă în testarea cunoștințelor de operare pe calculator pentru postul de secretar; timp de lucru – 1 oră
Proba de interviu – în cadrul iacestei probe se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor (abilităţi şi cunoştinţe impuse de fişa postului, capacitatea de analiză şi sinteză, motivaţia candidatului, comportamentul în situaţiile de criză , iniţiativă şi creativitate)
Sunt declarați admiși la proba scrisă/practică/interviu candidații care au obținut minim 50 puncte din maxim de 100 puncte/probă.
Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obţinute la proba proba scrisă. practică şi interviu.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face în ziua finalizării probei.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă, respective interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Comunicarea rezultatelor se face prin afişare la sediul Liceului ”Prof. Bora Tit Liviu” Baru, Petros, nr. 163.
E. DOSARUL DE CONCURS
• Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în perioada 09.10-15.10.2024– (în intervalul orar 9-14) la secretariatul Liceului ”Prof. Bora Tit Liviu” Baru, sat Petros, nr. 163, telefon 0254.778.004.
• DOSARUL DE CONCURS VA CONŢINE URMĂTOARELE DOCUMENTE:
a) cerere de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019
privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008
privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
• Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
• În cazul în care candidatul depune o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarant admis la selecţia dosarelor, acesta are obligaţia de a complete dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
• Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii şi carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
• Nu se acceptă depunerea de dosare incomplete
F. TEMATICA:
1. Organizarea sistemului de învățământ preuniversitar de stat;
2. Actele de studii: tipuri, condiții de eliberare, modul de completare;
3. Cunoştinţe de legislaţie privind emiterea şi evidenţa deciziilor, a adreselor oficiale si a adeverinţelor;
4. Documente școlare, operare registre matricole, examene de diferență și corigență;
5. Acordarea burselor şcolare, Euro 200 şi a altor ajutoare sociale pentru elevi;
6. Metodologia de acordare a rechizitelor școlare;
7. Cunoștințe de operare pe calculator (pachetul Office, poșta electronica, SIIIR);
8. Protecția informațiilor clasificate, informații cu caracter de serviciu;
8. Arhivarea și circuitul documentelor;
10. Cunoașterea și aplicarea legislației în vigoare în învățământul preuniversitar.
G.BIBLIOGRAFIE:
1. Legea Învățământului Preuniversitar -198/2023, Tilul I Organizarea sistemului de învățământ preuniversitar, Tilul III Statutul și cariera personalului didactic;
2. OMEC nr. 5726 /06.08.2024 privind aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP);
3. Regulament nr. 679/27.04.2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, GPDR;
4. OME nr. 5518/11.07.2024 privind aprobarea Metodologiei – cadru de acordare a burselor școlare;
5. Legea 126/2002 pentru aprobarea Ordinului 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare;
6. OME nr. 4634/10.06.2024 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii şi al documentelor şcolare gestionate de unităţile de învăţământ preuniversitar;
7. OMENCȘ nr. 3844/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar;
8. Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificări și completări ulterioare.
9. Legea arhivelor naționale nr.16/1996, cu modificările și completările ulterioare.
10.HG 905/2017 privind Registrul General de Evidență a Salariaților;
11. Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, cu modificări și completări ulterioare.
Relații suplimentare se obțin la secretariatul sediul Liceului ”Prof. Bora Tit Liviu” Baru, Sat Petros, nr. 163, tel. 0254/778004, e-mail scoalabaru@yahoo.com